Mitropolitul Inochentie – Mesaj pentru dăruitori

„Nu contează cât de mult dai, ci cum dai.”
„Știm că acei donatori, indiferent de ceea ce dau, este cu adevărat un miracol pentru noi. Pentru că nu contează cât de mult dai, ci cum dai.
Știm că copiii sunt viitorul credinței noastre aici. Dacă îi învățăm pe copiii noștri credința la vârsta la care se află este într-adevăr o binecuvântare și o onoare foarte, foarte mare pentru cei care participă. Chiar dacă sunteți foarte departe de acolo: fizic nu sunteți aici, dar în Duh sunteți cu noi, și ne rugăm mereu pentru voi.
Vă rugăm să continuați în orice mod puteți. Așa cum am spus, nu contează cât de mult dai, ci cum dai. Când ești copil mic sau tânăr, ori de câte ori primești vizitatori, ești foarte, foarte fericit.
„Pace tuturor!” / „Ce faci?” – cuvinte simple, dar sunt binecuvântat că am vizitat România de câteva ori. Sunt invitat mereu să particip cu diferite ocazii în România. Dar ne rugăm mereu pentru acei oameni care vin aici. Individual sau în calitate de preoți sau laici. De asemenea am fost bincuvântat și onorat, pentru că atunci când am vizitat prima oară România am avut onoarea de a hirotoni un preot și de asemenea de a sfinți 2 biserici. A fost cu adevărat o mare onoare și binecuvântare.nCred că a fost prima oară când am văzut un episcop african printre mii de europeni.
Așadar am fost ca musca-n lapte. Obișnuiesc să zic această glumă. La fel și când europenii vin aici, fie că sunt preoți sau episcopi, oamenii îî văd la fel.”