Sfântul Proroc Agheu; Sfânta Teofana Împărăteasa

miercuri16decSfântul Proroc Agheu; Sfânta Teofana ÎmpărăteasaSfântul Mucenic Marin PostII Timotei 4, 9-22Luca 20, 1-8

Sfinți, sărbători, lecturi biblice

16/12/2020

Sfinți și sărbători: Sfântul Proroc Agheu; Sfântul Mucenic Marin; Sfânta Teofana Împărăteasa;

Post

Ap. II Timotei 4, 9-22
Fiule Timotei, sileşte-te să vii curând la mine, că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat şi s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmaţia; numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire. Pe Tihic l-am trimis la Efes. Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele. Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui.

Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre. La întâia mea apărare, nimeni nu mi-a venit în ajutor, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală! Dar Domnul mi-a stat într-ajutor şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pe deplin vestită şi s-o audă toate neamurile; iar eu am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui în Împărăţia Sa cerească. Lui fie slava în vecii vecilor. Amin! Îmbrăţişează pe Priscila şi pe Acvila şi casa lui Onisifor. Erast a rămas în Corint; pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav. Sileşte-te să vii mai înainte de începutul iernii. Te îmbrăţişează Eubul şi Pudenţiu şi Lin şi Claudia şi fraţii toţi. Domnul Iisus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.

Ev. Luca 20, 1-8
În vremea aceea, pe când Iisus învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit preoţii şi cărturarii, împreună cu bătrânii, şi L-au întrebat, zicând către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea sau cine este cel ce Ţi-a dat această putere? Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt şi spuneţi-Mi: Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Şi ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: din cer, va zice: Pentru ce n-aţi crezut în el? Iar dacă vom zice: de la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredinţat că loan a fost proroc. Şi au răspuns că nu ştiu de unde este. Atunci lisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.

Mai mult