✝) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș

monday7dec✝) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de ArgeșSfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul MediolanuluiFasting ruleFast Day (Fish Allowed)I Timotei 5, 1-10Luca 17, 20-25

Saints, Feasts, and Readings

7/12/2020

Sfinți și sărbători: ✝) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk

Zi de post cu dezlegare la pește

Ap. I Timotei 5, 1-10
Fiule Timotei, pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia. Pe văduve cinsteşte-le, dar pe cele cu adevărat văduve. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să se înveţe să cinstească mai întâi casa lor şi să dea răsplătire părinţilor, pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua. Iar cea care trăieşte în desfătări, deşi vie, este moartă. Şi acestea porunceşte-le, ca ele să fie fără de prihană. Dacă, însă, cineva nu poartă grijă de ai săi, şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios. Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat; dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă a venit în ajutorul celor strâmtoraţi, dacă s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun.

Ev. Luca 17, 20-25
În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, El le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului, şi nu veţi vedea. Şi vor zice vouă: Iată, este acolo; iată, este aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta.

more