Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)

sâmbătă14noiSf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)+ Sf. Ier. Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului Zi de fruptII Corinteni 8, 1-5Luca 8, 16-21

Sfinți, sărbători, lecturi biblice

14/11/2020

Sfinți și sărbători: + Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului; Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; (Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului); Sf. Mc. Veneranda, fecioara, de la Roma; Sf. Mc. Venerand, de la Troyes, în Franţa;  Sf. Sf. Noi Mc. Aristarh, ieromonahul, Dimitrie, Dimitrie, Alexie, Nicolae și  Serghie, protoiereii, Teodor, Mihail, Alexandru, Alexandru, Nicolae, Victor, Alexie, Mihail și Petru, preoţii, Nicolae, diaconul, Gabriel şi Ana, din Rusia.

Ap. II Corinteni 8, 1-5
Fraţilor, vă fac cunoscut harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei; că, în multa lor încercare prin necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor. Și mărturisesc că de voia lor au dat, după putere şi peste putere, cu multă rugăminte cerând har de a lua şi ei parte la ajutorarea sfinţilor. Ei au făcut nu numai după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

Ev. Luca 8, 16-21
Zis-a Domnul: Nimeni, aprinzând făclia, nu o acoperă cu un vas, nici nu o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Că nu este nimic tăinuit care să nu se arate şi nimic ascuns care să nu se cunoască şi să nu vină la vedere. Luaţi seama, deci, la felul cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii Lui; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.

Mai mult