Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) - Începutul Postului Naşterii Domnului
Saints, Feasts, and Readings
15/11/2020 Sfinți și sărbători: ✝) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț; Sfântul Mucenic Aviv diaconul; Sfântul Mucenic Mărturisitor Gurie; Sfântul
Saints, Feasts, and Readings
15/11/2020
Sfinți și sărbători: ✝) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț; Sfântul Mucenic Aviv diaconul; Sfântul Mucenic Mărturisitor Gurie; Sfântul Mucenic Samona; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „de pe Cruce” (Kupiatici); Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv); Sf. Cuv. Fintan, de la Farfa, în Lazio
Zi de post cu dezlegare la pește
Evanghelia Utreniei: Matei 28:16-20
În vremea aceea cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit lor Iisus şi, când L-au văzut, I s-au închinat ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-se Iisus, le-a vorbit, zicând : Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin !
Ap. Efeseni 4, 1-7
Fraţilor, vă îndemn, eu cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toate. Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
Ev. Luca 10, 25-37
În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.
more
Contribuie la masa copiilor din Africa
Dăruiește orice sumă și primești gratuit calendarul ortodox cu toți sfinții în format PDF.
Dăruiește acum
Asociația „Hristos în Africa” are codul de inregistrare fiscala (C.I.F.): 41957278.
✅ Completează acum formularul 3,5% - durează 2 minute
✅ Nu-i lăsa pe alții să aleagă în locul tău!
✅ Redirecționează GRATUIT 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Hristos în Africa.
Completează acumdecembrie 2024
Arată mai multe zileAbonare Newsletter